Despre psihologie organizațională
Din sala de antrenament în sala de conferinţă!
Sportivii sunt persoane motivate, disciplinate şi foarte orientate spre performanţă. Aceste trăsături îi fac să aibă succes pe plan sportiv, dar sunt la foarte mare cerere şi în mediu de afaceri. Studiile şi cercetările ne arată că activităţile de mental coaching pe care le desfăşurăm pot fi integrate cu succes la nivel organizaţional.
Te-ai întrebat vreodată ce îi diferenţiază pe cei ce pot faţă de cei ce nu pot? Şi noi! De multe ori! Acest aspect face parte din meseria noastră! Ajutăm oamenii să vadă cât de buni pot fi şi cum pot să ajungă acolo! Împreună ne uităm la viitor şi îmbrăţisăm schimbarea cu braţele deschise pentru rezultate mai bune! Ajutăm organizaţii şi companii în pregătirea lor, asemeni sportivilor de performanţă. Unii numesc acest proces COACHING, alţii PSIHOLOGIE ORGANIZAŢIONALĂ, dar cel mai adesea este un proces de TRANSFORMARE. Credem că ne putem ajuta clienţii şi partenerii să obţină rezultatele pe care şi le doresc, dar nu au reuşit încă. Având o bază ştiinţifică, aplicăm idei creative în mediul de lucru al organizaţiilor pentru a-şi utiliza la maxim potenţialul existent şi pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele. Dacă eşti curios cum punem în aplicare aceste idei şi îţi doreşti un progres pentru organizaţia ta, contactează-ne!
SUNTEM NERĂBDĂTORI SĂ VĂ CUNOAŞTEM!