Sport PSY 1

Interviu Marius Sîrbu

Marius Sîrbu este un antrenor complex, fost antrenor al CNS Cetate Deva și actual antrenor secund la Centrul de Excelență Tricolorii Deva.

Deține licența A UEFA, iar în prezent este înscris la cursurile Școlii Federale de Antrenori în vederea obținerii licenței A UEFA Elită Juniori.

Cum ai văzut sportul când ai început și ce te-a făcut să mergi pe acest drum? Există diferențe de percepție acum, față de atunci ?

M-am implicat total în această activitate de la început și am încercat mereu să caut drumul, calea spre a progresa.

La început nu cred că vedeam lucrurile destul de clar, dar în timp, am avut șansa să învăț și să mă dezvolt. Astfel am reușit să îmi clarific ideile și principiile referitoare la fotbal, ca și concepție generală, fapt care a fost determinant in activitatea desfașurată. În același timp, cred că pasiunea pentru fotbal a fost cea care „m-a hrănit” în momentele mai dificile.

Fotbalul este un fenomen social complex, lumea este într-un continuu progres și mișcare, iar noi trebuie să ținem pasul.  De exemplu, în trecut existau foarte multe idei și orientări despre influența practicii și a factorului fizic asupra formării fotbalistului. Astăzi lucrurile au devenit mult mai complexe, se lucrează integrat, iar antrenarea vitezei de gândire, antrenarea abilităților mentale specifice, sunt doar câteva elemente care redau cât de mult s-a dezvoltat acest fenomen, cât de diferit este fotbalul zilelor noastre față de ce a fost în trecut.

2. În ce proiecte te afli acum și ce planuri ai ?

În prezent sunt antrenor secund la Centrul de Excelență Tricolorii Deva, desfășurându-mi activitatea într-un cadru modern, optim pentru formarea și creșterea tinerilor jucători. Cred că viziunea și strategia Federației Române de Fotbal vis-a-vis de creșterea copiilor și juniorilor este singura șansă de identificare a fotbalului romanesc. Avem nevoie de orientări, avem nevoie de principii, care impreună să conveargă într-un program. Educarea tinerilor fotbaliști după un program, după principii, nu poate decât să ne ducă la progres atât pe plan sportiv, fotbalistic dar și cu impact pe plan social.

În primul rând vreau sa fiu mulțumit de munca pe care o desfășor  la Centrul de Excelență . Aici, la Deva, formăm o echipă unită, o echipă frumoasă, și cred că împreună vom reuși să ghidăm această „corabie” pe drumul succesului. În același timp, mă bucur că am șansa să mă perfecționez , să învăț și să mă dezvolt alături de oameni a căror competență morală și profesională este la cel mai înalt nivel; sunt înscris la cursurile în vederea obținerii Licenței A UEFA Elită juniori, un curs unde pe langă faptul că am șansa să îmi clarific multe idei, să învăț, am posibilitatea să schimb opinii cu șefi ai centrelor de copii și juniori de la cele mai cunoscute cluburi din țară.

3.Marius, ținând cont că ești și profesor/diriginte la un liceu cu profil sportiv, ai observat schimbări de mentalitate și atitudine între generațiile de sportivi? Dacă da, care ar fi acestea?

Sigur, din punctul meu de vedere, am șansa să fiu și diriginte al acestor copii, lucru care îmi oferă avantajul de a-i cunoaște mai bine, de a comunica deschis cu ei, de a încerca să-i călăuzesc și să-i ghidez în modul în care ne propunem.

Personal, consider că mentalitatea și concepția individuală despre fenomenul fotbalistic pot face diferența între a reuși sau nu. A avea o mentalitate de creștere în defavoarea unei mentalități fixe este decisiv.

Evoluția societății într-o direcție nu tocmai bună, dezvoltarea unei culturi care nu promovează întotdeauna valori morale,  care să influențeze pozitiv pe cei care aleg fotbalul, au dus în timp la apariția unor concepte greșite, care se regăsesc din ce în ce mai mult în personalitatea tinerilor. Astfel, rolul antrenorilor devine mai dificil în a-i face pe tineri să aleagă drumul bun, în a-i face pe tineri să se identifice cu valori precum seriozitate, disciplină, corectitudine, disponibilitate la muncă, acceptare, respect.

Dacă există schimbări de concepție între generații, acestea au fost induse de factori externi ( mai sus menționați) care au promovat valori greșite. Este rolul nostru, al antrenorilor, să identificăm, să avem un ghid și o gândire comună, care să-i ducă pe tinerii sportivi spre performanță.

4. Dacă ai avea de ales 3 cuvinte care să te caracterizeze , care sunt acestea?

Încă lucrez la procesul de autoevaluare și autocunoaștere și încerc din mers să-mi îmbunătățesc aptitudinile și atitudinile.

Pentru un răspuns  mai obiectiv aș vrea să-i las pe altii să mă caracterizeze. Îmi place să fiu serios și disciplinat în ceea ce fac deși nu întotdeauna realizez tot ce îmi propun; în același timp încerc să fiu cât mai altruist în relațiile cu cei din jurul meu.

5. Ai lucrat în cariera ta cu un psiholog sportiv, mental coach ?

În trecut lucrurile se făceau într-un mod mai simplist, mai direcțional. Acum vedem  ca staff-ul unei echipe este format din 8-10 persoane, fiecare cu atribuții și responsabilități clar definite.

Eu nu am avut șansa să lucrez cu un mental coach, dar consider obligatorie integrarea psihologului în activitatea fotbalistică, în mod special când aceștia au cea mai mare nevoie, în etapa formării acestora.

6. Din punctul tău de vedere, ce crezi că îi lipsește sportului românesc pentru a performa ?

O întrebare delicată… Eu cred că în primul rând avem nevoie de seriozitate, respect, corectitudine, disciplină, cinste, disponibilitate la muncă; aceste valori să stea la baza competențelor profesionale.

Iar apoi, bineînțeles avem nevoie de un program corect conceput, de o strategie bine pusă la punct care sa fie aplicată în timp, cu răbdare și încredere. Din păcate la noi, întâlnim situații când cineva construiește o fundație solidă și vine următorul „meseriaș” și o dărâmă. De aceea eu consider că trebuie să ne reidentificăm cu anumite valori și competențe morale care să fie baza cercetărilor, cunoașterii și elaborării unui program pentru dezvoltarea sportului românesc.Am observat că în fotbal  au început să se așeze anumite lucruri, sper și cred că noul trend prezent în fotbalul românesc va avea timpul necesar, înțelegerea și sprijinul tuturor pentru a deveni eficient și a reuși.

7. Tot mai mulți sportivi, atât cei care practică un sport de echipă, dar și individual, apelează la specialiști în psihologia sportivă. Cum vezi această colaborare ?

Pentru a progresa ai nevoie de cunoaștere. Pentru a cunoaște și învăța trebuie să știi ce ai nevoie, iar pentru asta ai nevoie de autocunoaștere. Cred că reușita poate pleca de la fiecare individ. Dacă fiecare este responsabil și autodidact în ceea ce face, atunci se poate progresa. Aici cred că psihologia sportivă constituie un element esențial în găsirea căilor de autocunoaștere pentru a ști cum să ne dezvoltăm . Psihologia sportivă constituie elementul de echilibru, reglator, între alegerea căii bune sau a celei greșite. Îți poate arăta direcția corectă.

8. Cât de importantă este pregatirea mentală în sportul de performanță ?

Nu este importantă , este decisivă.

În zilele noastre s-a ajuns la un nivel atât de avansat încât la multe competiții sau meciuri  puterea mentală a unui sportiv sau grup de sportivi, pregătirea psihologică pentru concurs și apariția unei stări mentale superioare duc la  victorie, chiar în fața unui adversar  mai competent și mai valoros din punct de vedere al calităților specifice. Astăzi, câștigă cel care crede mai mult . Iar acest lucru se antrenează.

9. Dacă ar fi să definești formula succesului pentru tine, care ar fi aceasta?

Work hard/Play hard !

Mulțumesc pentru interviu! Succes în continuare!

Interviu realizat de Cristina Hazulea,

Sport Psy 1

Galerie imagini

SportPSY1 utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Pentru mai multe informații te rugăm să accesezi pagina Termeni și condiții, Prelucrarea datelor cu caracter personal și Despre cookies
AM ÎNȚELES